Corona Brașov a efectuat primul transfer pentru noul sezon. Daniela Corban a semnat cu echipa pregătită de Mariana Tîrcă

Redactor:
Marius Hutu
Corona Brașov a efectuat primul transfer pentru noul sezon. Daniela Corban a semnat cu echipa pregătită de Mariana Tîrcă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu câteva zile înaintea noului sezon, Corona Brașov a oficializat primul transfer din această pauză competițională. Echipa pregătită de Mariana Tîrcă a semnat un contract pe un sezon cu Daniela Corban, jucătoare dublă medaliată cu generația 96-97 la Campionatele Mondiale, aur în 2014 (Macedonia) și bronz în 2016 (Rusia).

Jucătoarea în vârstă de 20 de ani, care evoluează pe postul de conducător de joc, a fost împrumutată un an de către Federația Română de Handbal, cu posibilitatea a fi transferată definitiv la finalul sezonului 2016-2017.

„Sunt foarte bucuroasă că am ajuns la Brașov, mă simt bine aici și chiar îmi doream foarte tare să ajung la o echipă la care să am șansa să joc și în campionat, dar și în cupele europene. Acest lucru reprezintă un pas important pentru mine. M-am integrat foarte bine și am încredere că lucrurile care mi se vor întâmpla la Corona vor fi frumoase”, a spus Daniela Corban pentru pagina oficială a Coronei Brașov.

„Daniela Corban este o jucătoare care mă bucur că a ajuns la Brașov pentru că are o viziune de joc care îmi place. Sper ca într-un timp cât mai scurt să recupereze pregătirea fizică, pentru că se simte că e un pic în urmă din cauza accidentării pe care a avut-o. Am însă încredere că va fi în regulă într-un timp scurt, pentru că este conștiincioasă și se pregătește foarte bine. Sper, de asemenea, să aducă un plus jocului nostru, prin calitățile pe care le are”, a susținut și Mariana Tîrcă.

Handbalista va debuta oficial la noua sa echipă vineri – ora 19:00, într-un meci din Cupa EHF, cu HZRK Grude (Bosnia). Corona va disputa ambele meciuri din turul 1 pe teren propriu, mașna secundă fiind programată o zi mai târziu tot la Brașov.

În altă ordine de idei, Dunărea Brăila a confirmat că Aneta Udriștoiu va juca și în noul sezon pentru Dunărea Brăila, după ce transferul jucătoarei la CSM Ploiești a picat.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kate Middleton, scenariul sumbru de care se temeau cu toții: 'E posibil să nu mai revină niciodată!'
Kate Middleton, scenariul sumbru de care se temeau cu toții: 'E posibil să nu mai revină niciodată!'
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de calorii zilnic
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de…
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Poliţistele şpăgare de la Locală: apartamente de lux, bolizi şi vacanţe exotice, cu salarii de 5.000 de lei fiecare
Poliţistele şpăgare de la Locală: apartamente de lux, bolizi şi vacanţe exotice, cu salarii de 5.000 de lei fiecare
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a renunţat la afaceri
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a…
O ieșeancă a ascuns o cameră de supraveghere în dormitorul matrimonial. După ce a văzut ce se întâmpla în lipsa ei, a sunat la Poliție
O ieșeancă a ascuns o cameră de supraveghere în dormitorul matrimonial. După ce a văzut ce se întâmpla în lipsa…
Elena Udrea este în culmea fericirii. S-a dat liber de la 1 iunie
Elena Udrea este în culmea fericirii. S-a dat liber de la 1 iunie
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
Cum pariul Moscovei pe ofensiva din Harkov s-a întors împotriva Rusiei: „Gheața a început să se topească”
Cum pariul Moscovei pe ofensiva din Harkov s-a întors împotriva Rusiei: „Gheața a început să se topească”
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
Anvelope runflat, cea mai bună opțiune pentru VARĂ?
Anvelope runflat, cea mai bună opțiune pentru VARĂ?
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
×